Al patrulea copoţel care nu sună pentru noi

1

M-am trezit azi dimineaţă la 7  jumătate. Nu din cauza alarmei, nu pentru că mă grăbeam să ajung la bibliotecă şi nu pentru că aveam vreun examen de penal special pe care trebuia neapărat să îl iau. M-am trezit pentru că era 15 septembrie, prima zi de şcoală pentru cei care încă se află pe băncile şcolii şi mă hotărâsem cu fetele să trecem şi noi pe la liceul care ne-a suportat atâţia ani.  M-am ridicat încet din pat şi m-am indreptat spre dulap. Am deschis uşa şi am blocat-o din prima încercare. Râzând m-am chinuit vreo cinci minute să o deblochez ca să pot ajunge la pantalonii care se aflau în spatele ei, mulţumind în sinea mea că nu am problemele astea la Cluj.

În timp ce mă îmbrăcam şi fardam mi-am permis să mă gândesc la toţi cei care susţineau examenul de primire în profesia de avocat, cei pe care i-am văzut în ultimele săptămâni învăţând de dimineaţa până seara,dar care ştiu că învaţă de luni bune.“Sper că vor trece toţi“

Când am ieşit din casă parcă era puţin frig. M-am urcat în maşină şi când am văzut câte maşini la rândul lor se îndreaptă către centru am preferat să fac un ocol pentru a scăpa de aglomeraţia care nu îmi permitea nici cum să ies de pe stradă. Ajunsă în Piaţa Mică am observat instant elevi mergând spre Bruk sau în direcţia Lazăr sau Şcoala Nr. 2 cu buchete de flori în mână.  Zâmbind m-am îndreptat şi eu în direcţia Colegiului Naţional “Samuel von Brukenthal”, care timp de opt ani mi-a fost ca o a doua casă.

În momentul în care am văzut curtea şcolii plină de elevi mi-au dat lacrimile şi m-am oprit scurt ca să nu le vadă nimeni. Păşind dincolo de porţi, mi-am dat seama că nu mai recunosc pe nimeni din cei care se aflau înşiraţi în faţa mea. Cei care erau acum cei bătrâni în liceu erau doar în clasa a opta când am terminat noi. M-am îndreptat către profesori, singurii pe care îi mai recunoşteam  sperând sa aflu ce se mai întâmpla prin Brukul meu iubit. Erau puţini şi ei, cei mai mulţi fiind cu clasele cărora le erau diriginţi, dar m-am bucurat să îi văd.

Un sentiment destul de ciudat m-a cuprins văzând fiecare clasă intrând în şcoală, lăsându-ne pe noi restul afară.  Am iubit liceul extraordinar de mult, dar eram fericită cum de mult nu mai fusesem.  Cei patru ani de liceu au fost într-adevăr grozavi pentru Sonia cea de maxim 18 ani si 10 luni, dar pentru cea care eram acum, nu mai erau suficienţi. Ceea ce mi-au oferit facultăţile şi ELSA în aceşti trei ani de când am părăsit liceul e ceva ce nu credeam că voi prinde.

-S-a terminat?, Cezara, prinsă în traffic, a întârziat şi nu a mai prins nimic din deschidere.

-Mda… mergem la o cafea?

-Normal.

I-am adunat şi pe restul colegilor noştri de generaţie pe care i-am găsit pierduţi prin mulţime şi ne-am îndreptat încep spre Music Pub. Laura, adormită şi fără tocuri pe piatra cubică din centrul Sibiului ne grăbea ca  “sa prindem locuri că sigur vin ăştia după ore.”

Aşa a şi fost. După o oră în care am fost singurii clienţi ai localului, o oră în care am putut să povestim liniştiţi şi să ne bucurăm de liniştea întreruptă doar de muzica la nivel destul de mic, au început să curgă şuvoaie de copii care în mai puţin de jumătate de oră au ocupat fiecare masă. Nu mai eram obişnuită cu atâţia liceeni, la Cluj nu vezi atâţia. Toto, I’ve got a feeling we’re not in Kansas anymore.

Am plecat din Music cu Cezara şi Laura în direcţia liceului încă odată, am intrat să verificăm orarul şi am fost făcute boboace. A fost probabil cel mai amuzant moment ieşind din şcoală. Noi. Boboace, pentru noi liceul s-a terminat de trei ani, am ajuns să fim economiste, îndreptându-ne către master respectiv eu către ultimul an la drept. Boboace. Dar trebuie să recunosc, a sunat bine când a fost vremea noastră, dar acum ne aşteaptă multe altele, care nu sunt pentru boboace…

Şi evident, fete fiind, am reuşit să o corup pe Cezara să facem nişte poze, să imortalizăm şi ne-am distrat puţin ca fetele.

6

7

3 5

4

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Al patrulea copoţel care nu sună pentru noi&8221;

  1. foarte frumoasa povestioara ta! mi-a placut sa o citesc si sa incerc sa simt si eu fiecare sentiment pe care l-ai trait acolo. cred ca a fost placut. sti ? ai putea sa incerci sa scri si povesti pentru copilasi. sa le citesc si piticilor. love u!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s